Prima oară am încercat să fac “pizza închisă” după ce am văzut o poză pe net și nu mai aveam chef să ies la cumpărături. N-aveam decât niște chestii rătăcite prin frigider: ceva suncă, niște brânză pe cale să expire, jumătate de borcan de castraveți și niște ciuperci cam moi. Am stricat primul aluat pentru că am pus drojdia direct peste sare și nu a mai crescut deloc. Am aruncat și am început din nou, jurând să nu mă mai grăbesc niciodată, măcar la partea cu drojdia. De atunci am făcut rețeta de atâtea ori, cu tot felul de umpluturi, încât cred că o pot face și cu ochii închiși. Ce îmi place e că nu-ți trebuie ingrediente perfecte sau sofisticate, merge aproape orice ai prin frigider, și nu se supără nimeni dacă pui mai mult dintr-un lucru și mai puțin din altul. Dar dacă pui prea mult ketchup, o să arate a sandwich ud. Serios, am pățit-o.
Timp de lucru: cam 30 de minute să le pui pe toate, plus vreo oră pentru crescut aluatul, și încă 20-25 de minute pentru fiecare rundă la cuptor. Dacă faci toată compoziția deodată, în două ore și un pic e gata totul. Ies cam 4 bucăți mari, cât să sature vreo 4-6 persoane. Nu trebuie să fii vreun mare specialist, dar nici răbdarea nu strică. Dificultatea? Așa, medie. Să nu te aștepți la pizza cu blatul pufos de la restaurant, dar e bună pentru acasă.
Motivul pentru care tot revin la varianta asta e simplu: face față oricărui frigider aproape gol. Plus că lumea e mulțumită, fiecare își pune ce vrea înăuntru, nu trebuie să stai să tai feliuțe perfecte ca la pizza clasică – o “pocnești” și e bună, fie caldă, fie rece. E ceva ce poți face în avans, sau când ai oaspeți neanunțați și trebuie să improvizezi. Măcar o dată pe lună scot rețeta asta din joben. Și uneori, când nu-mi iese să închid marginile perfect, tot se mănâncă – nu ține nimeni cont la noi în casă de estetică, mai ales când miroase a brânză topită.
1. Prima dată mă ocup de aluat. Pui făina într-un castron mare – nu mai puțin, nu mai mult, 500g, dar sincer, eu o pun ochiometric, cât să fie un munte generos. Făina trebuie cernută, deși nu mă agit dacă n-am chef, dar iese parcă mai pufos dacă nu sari peste pasul ăsta. Sarea o presar peste făină, pe margine – nu direct peste drojdie, că se supără și nu mai crește.
2. În mijloc faci un fel de crater cu pumnul. Drojdia – dacă ai cubuleț, pui cam cât o nucă, dacă folosești pliculeț, cred că un pliculeț e ok, dar prefer proaspătă. Laptele trebuie să fie călduț, nu fierbinte, nu rece. Am pus odată prea cald și mi s-a fleșcăit drojdia. Pune drojdia în crater, toarnă laptele peste ea și lasă 2-3 minute, să se “topească” un pic drojdia.
3. Începi să amesteci din mijloc cu o lingură, încorporând făina ușor, ușor. Când vezi că devine pastă, adaugă și uleiul, puțin câte puțin (cam 4 linguri, dar nu strică dacă pui și o a cincea). Când lingura nu mai face față, treci la mâini. O să se lipească la început, dar după câteva minute de frământat începe să se dezlipească de pe palme. Important e să nu fie nici prea moale, nici tare. Eu frământ vreo 8-10 minute, până nu mai am poftă, și-l las acoperit cu un prosop, la crescut, minim o oră. Să fie cald în bucătărie, altfel nu crește bine – am pățit-o într-o zi friguroasă, a ieșit ca o turtă.
4. Cât stă aluatul, mă ocup de umplutură. Tai sunca felii subțiri, apoi cubulețe. Ciupercile le curăț rapid și le tai felii, la fel și carnaciorii. Dacă am ton, îl scurg bine, nu suport să las lichidul ăla. Castraveții și gogosarii îi toc mărunt, dar nu de tot, să simți dințișorii când muști. Cascavalul merge dat pe răzătoare, dar uneori, dacă sunt grăbit, îl tai cubulețe mici. Ketchupul îl pun într-un bol separat, ca să nu uit de el pe blatul de lucru.
5. După ce aluatul a crescut (ar trebui să fie pufos, aproape să-și dubleze volumul, dacă nu… ghinion, dar tot e comestibil), îl împart cu mâinile în patru bucăți aproximativ egale. Fiecare bucată o pun pe masa pudrată cu făină, iau sucitorul și o întind cam cât o farfurie mare, vreo 1 cm grosime maxim, de obicei iese mai subțire, dacă mă las dus de val.
6. Pe jumătate din fiecare bucată de aluat, întind cu dosul lingurii o lingură (sau chiar două, dacă nu-i așa lichid) de ketchup. Întind pe toată jumătatea, dar nu mă apropii prea tare de margine. Peste ketchup pun stratul de ciuperci, apoi câteva felii de carnacior, bucăți de suncă, castraveți, gogosari, și, opțional, ton, dacă chiar am chef de combinații. Ultimul vine cașcavalul, din belșug. Dacă pui prea multă umplutură, nu mai poți să-l închizi – așa că mai bine pui mai puțin, și eventual bagi ce rămâne în următoarea pizza.
7. Aduc partea liberă a aluatului peste cea cu umplutura, apăs marginile cu degetele, uneori cu furculița dacă am chef să iasă frumos. Dacă se rupe, lipesc cu puțină apă. Transfer fiecare “pachet” pe tava tapetată cu hârtie de copt.
8. Bat oul cu o furculiță și ung deasupra fiecare pizza, ca să prindă luciu și să fie crocantă la coacere.
9. Bag la cuptorul deja încins (cred că pe la 200-210°C, dar merge și la 180°C, doar că durează mai mult), două bucăți odată. În 20-25 de minute, maxim 30 dacă-s mai groase, sunt rumene și gata. Dacă ai cuptor cu vânt, poți să le bagi pe toate patru, dacă nu, schimbi tava după prima rundă.
10. Scoți pe rând, le lași cinci minute să respire, apoi le tai și le mănânci cât sunt calde.
Ce-am mai observat: dacă vrei, poți schimba sunca cu resturi de carne de pui gătit sau chiar cu niște salam mai bun (dar să fie uscat, nu gelatinos). Niciodată nu pun prea mulți castraveți, că se udă blatul. Merge și cu brânză puțin sărată în loc de cașcaval. Dacă ai chef de ceva mai light, poți să sari peste carnaciori și să faci varianta doar cu legume. Cu băutura… la noi merge orice: bere rece, o limonadă, chiar și ceai dacă e seară. E sățioasă, deci nu-ți mai trebuie decât o salată simplă de varză sau niște legume la grătar lângă.
Poți face și altfel: dacă ai copii care nu vor ketchup, unge blatul cu smântână și aruncă o mână de măsline, dacă ai prin cămară. Odată am pus și niște dovlecei dați pe răzătoare, storși de zeamă, și a fost surprinzător de bun. Merge și cu brânză de capră sau cu ricotta, pentru cei mai sofisticati. Dacă ai un rest de tocană de legume, poți s-o bagi ca umplutură, iese ca o plăcintă improvizată. Unii pun și porumb, dar pe mine nu mă prea încântă.
Cel mai bine se potrivește cu ceva acrișor lângă, gen murături, sau cu o salată verde. Într-o seară am mâncat-o cu un bol de supă cremă de roșii și a mers de minune. Cred că ar merge și cu un sos de iaurt cu usturoi, pentru cine vrea ceva mai fresh.
Întrebări pe care le primesc des:
Pot să pun mai puțină drojdie dacă nu am tot cubul? Da, dar crește mai greu. Lasă-l la dospit mai mult, chiar două ore, și folosește apă călduță dacă nu ai destul lapte.
De ce mi se rupe aluatul când îl întind? Ori ai pus prea multă făină și s-a întărit, ori nu l-ai frământat suficient. E ok să mai adaugi un strop de ulei la frământat dacă pare “nervos”.
Pot să o fac de post? Da, renunți la sunca animală, pui mai multe legume, folosești lapte de soia sau chiar apă. Nu iese la fel de pufos, dar merge.
Dacă am brânză rasă deja ambalată, merge? Merge, dar nu e la fel de gustoasă. Ideal e să râzi brânza proaspăt, parcă are alt gust. Dar dacă nu vrei să mai murdărești o răzătoare, e bun și așa.
Pot face din timp și să coc a doua zi? Da, poți păstra aluatul la frigider (acoperit, să nu se usuce) până dimineața, dar scoate-l cu o oră înainte de a-l folosi, să ajungă la temperatura camerei.
Merge la pachet? Da, ține și a doua zi, chiar și două, dar nu mai e la fel de crocantă. Încălzită la tigaie cu capac e aproape ca proaspătă.
Aproximativ la valori nutriționale, la o pizza (din cele patru), ai cam 450-500 kcal, depinde cât de “generos” ești cu umplutura și cât cașcaval bagi. Proteinele vin în mare parte din carne și cașcaval (cam 15-20g pe porție), carbohidrații din făină (undeva la 50-60g), iar grăsimile… aici depinde de cât ulei și cașcaval pui, dar cam 15-18g. Nu e chiar pentru dietă, dar nici bombă calorică nu e, mai ales dacă nu pui multă carne procesată. Partea bună e că saturează, deci nu mai ai nevoie de alte “ronțăieli” între mese. Dacă vrei s-o faci mai light, reduci cașcavalul sau folosești un fel cu mai puțină grăsime. Merge și cu lapte degresat.
Dacă rămâne, o bagi la frigider în folie sau într-o cutie. Ca să o reîncălzești, cel mai bun e cuptorul sau tigaia cu capac, la foc mic, vreo 5 minute. Nu recomand cuptorul cu microunde – blatul se face cauciuc, e păcat de toată munca.
Ingrediente (și de ce):
– Făina – baza, dă textura și “structura”. Cu cât mai bună făina, cu atât mai pufos blatul.
– Lapte – îl face mai moale, mai gustos decât cu apă.
– Ulei – ca să nu fie aluatul sec, și să nu se lipească.
– Drojdie – crește blatul, îl face aerat.
– Sare – scoate în evidență gustul.
– Suncă de pui, suncă presată – pentru textură și gust, dar poți schimba cu orice carne ai prin frigider.
– Carnaciori – un pic de gust “afumat”, nu pune prea mulți, acoperă restul aromelor.
– Ciuperci – aduc umiditate și un gust proaspăt.
– Cascaval – se topește frumos și “leagă” totul.
– Ton (opțional) – pentru cine vrea ceva diferit, sau nu are carne.
– Castraveți și gogosari murați – pentru contrast, acrișorul ăsta face tot.
– Ketchup – să fie baza umedă sub umplutură, nu pune prea mult.
– Ou – pentru uns blatul, ca să fie lucios și crocant deasupra.
Timp de lucru: cam 30 de minute să le pui pe toate, plus vreo oră pentru crescut aluatul, și încă 20-25 de minute pentru fiecare rundă la cuptor. Dacă faci toată compoziția deodată, în două ore și un pic e gata totul. Ies cam 4 bucăți mari, cât să sature vreo 4-6 persoane. Nu trebuie să fii vreun mare specialist, dar nici răbdarea nu strică. Dificultatea? Așa, medie. Să nu te aștepți la pizza cu blatul pufos de la restaurant, dar e bună pentru acasă.
Motivul pentru care tot revin la varianta asta e simplu: face față oricărui frigider aproape gol. Plus că lumea e mulțumită, fiecare își pune ce vrea înăuntru, nu trebuie să stai să tai feliuțe perfecte ca la pizza clasică – o “pocnești” și e bună, fie caldă, fie rece. E ceva ce poți face în avans, sau când ai oaspeți neanunțați și trebuie să improvizezi. Măcar o dată pe lună scot rețeta asta din joben. Și uneori, când nu-mi iese să închid marginile perfect, tot se mănâncă – nu ține nimeni cont la noi în casă de estetică, mai ales când miroase a brânză topită.
1. Prima dată mă ocup de aluat. Pui făina într-un castron mare – nu mai puțin, nu mai mult, 500g, dar sincer, eu o pun ochiometric, cât să fie un munte generos. Făina trebuie cernută, deși nu mă agit dacă n-am chef, dar iese parcă mai pufos dacă nu sari peste pasul ăsta. Sarea o presar peste făină, pe margine – nu direct peste drojdie, că se supără și nu mai crește.
2. În mijloc faci un fel de crater cu pumnul. Drojdia – dacă ai cubuleț, pui cam cât o nucă, dacă folosești pliculeț, cred că un pliculeț e ok, dar prefer proaspătă. Laptele trebuie să fie călduț, nu fierbinte, nu rece. Am pus odată prea cald și mi s-a fleșcăit drojdia. Pune drojdia în crater, toarnă laptele peste ea și lasă 2-3 minute, să se “topească” un pic drojdia.
3. Începi să amesteci din mijloc cu o lingură, încorporând făina ușor, ușor. Când vezi că devine pastă, adaugă și uleiul, puțin câte puțin (cam 4 linguri, dar nu strică dacă pui și o a cincea). Când lingura nu mai face față, treci la mâini. O să se lipească la început, dar după câteva minute de frământat începe să se dezlipească de pe palme. Important e să nu fie nici prea moale, nici tare. Eu frământ vreo 8-10 minute, până nu mai am poftă, și-l las acoperit cu un prosop, la crescut, minim o oră. Să fie cald în bucătărie, altfel nu crește bine – am pățit-o într-o zi friguroasă, a ieșit ca o turtă.
4. Cât stă aluatul, mă ocup de umplutură. Tai sunca felii subțiri, apoi cubulețe. Ciupercile le curăț rapid și le tai felii, la fel și carnaciorii. Dacă am ton, îl scurg bine, nu suport să las lichidul ăla. Castraveții și gogosarii îi toc mărunt, dar nu de tot, să simți dințișorii când muști. Cascavalul merge dat pe răzătoare, dar uneori, dacă sunt grăbit, îl tai cubulețe mici. Ketchupul îl pun într-un bol separat, ca să nu uit de el pe blatul de lucru.
5. După ce aluatul a crescut (ar trebui să fie pufos, aproape să-și dubleze volumul, dacă nu… ghinion, dar tot e comestibil), îl împart cu mâinile în patru bucăți aproximativ egale. Fiecare bucată o pun pe masa pudrată cu făină, iau sucitorul și o întind cam cât o farfurie mare, vreo 1 cm grosime maxim, de obicei iese mai subțire, dacă mă las dus de val.
6. Pe jumătate din fiecare bucată de aluat, întind cu dosul lingurii o lingură (sau chiar două, dacă nu-i așa lichid) de ketchup. Întind pe toată jumătatea, dar nu mă apropii prea tare de margine. Peste ketchup pun stratul de ciuperci, apoi câteva felii de carnacior, bucăți de suncă, castraveți, gogosari, și, opțional, ton, dacă chiar am chef de combinații. Ultimul vine cașcavalul, din belșug. Dacă pui prea multă umplutură, nu mai poți să-l închizi – așa că mai bine pui mai puțin, și eventual bagi ce rămâne în următoarea pizza.
7. Aduc partea liberă a aluatului peste cea cu umplutura, apăs marginile cu degetele, uneori cu furculița dacă am chef să iasă frumos. Dacă se rupe, lipesc cu puțină apă. Transfer fiecare “pachet” pe tava tapetată cu hârtie de copt.
8. Bat oul cu o furculiță și ung deasupra fiecare pizza, ca să prindă luciu și să fie crocantă la coacere.
9. Bag la cuptorul deja încins (cred că pe la 200-210°C, dar merge și la 180°C, doar că durează mai mult), două bucăți odată. În 20-25 de minute, maxim 30 dacă-s mai groase, sunt rumene și gata. Dacă ai cuptor cu vânt, poți să le bagi pe toate patru, dacă nu, schimbi tava după prima rundă.
10. Scoți pe rând, le lași cinci minute să respire, apoi le tai și le mănânci cât sunt calde.
Ce-am mai observat: dacă vrei, poți schimba sunca cu resturi de carne de pui gătit sau chiar cu niște salam mai bun (dar să fie uscat, nu gelatinos). Niciodată nu pun prea mulți castraveți, că se udă blatul. Merge și cu brânză puțin sărată în loc de cașcaval. Dacă ai chef de ceva mai light, poți să sari peste carnaciori și să faci varianta doar cu legume. Cu băutura… la noi merge orice: bere rece, o limonadă, chiar și ceai dacă e seară. E sățioasă, deci nu-ți mai trebuie decât o salată simplă de varză sau niște legume la grătar lângă.
Poți face și altfel: dacă ai copii care nu vor ketchup, unge blatul cu smântână și aruncă o mână de măsline, dacă ai prin cămară. Odată am pus și niște dovlecei dați pe răzătoare, storși de zeamă, și a fost surprinzător de bun. Merge și cu brânză de capră sau cu ricotta, pentru cei mai sofisticati. Dacă ai un rest de tocană de legume, poți s-o bagi ca umplutură, iese ca o plăcintă improvizată. Unii pun și porumb, dar pe mine nu mă prea încântă.
Cel mai bine se potrivește cu ceva acrișor lângă, gen murături, sau cu o salată verde. Într-o seară am mâncat-o cu un bol de supă cremă de roșii și a mers de minune. Cred că ar merge și cu un sos de iaurt cu usturoi, pentru cine vrea ceva mai fresh.
Întrebări pe care le primesc des:
Pot să pun mai puțină drojdie dacă nu am tot cubul? Da, dar crește mai greu. Lasă-l la dospit mai mult, chiar două ore, și folosește apă călduță dacă nu ai destul lapte.
De ce mi se rupe aluatul când îl întind? Ori ai pus prea multă făină și s-a întărit, ori nu l-ai frământat suficient. E ok să mai adaugi un strop de ulei la frământat dacă pare “nervos”.
Pot să o fac de post? Da, renunți la sunca animală, pui mai multe legume, folosești lapte de soia sau chiar apă. Nu iese la fel de pufos, dar merge.
Dacă am brânză rasă deja ambalată, merge? Merge, dar nu e la fel de gustoasă. Ideal e să râzi brânza proaspăt, parcă are alt gust. Dar dacă nu vrei să mai murdărești o răzătoare, e bun și așa.
Pot face din timp și să coc a doua zi? Da, poți păstra aluatul la frigider (acoperit, să nu se usuce) până dimineața, dar scoate-l cu o oră înainte de a-l folosi, să ajungă la temperatura camerei.
Merge la pachet? Da, ține și a doua zi, chiar și două, dar nu mai e la fel de crocantă. Încălzită la tigaie cu capac e aproape ca proaspătă.
Aproximativ la valori nutriționale, la o pizza (din cele patru), ai cam 450-500 kcal, depinde cât de “generos” ești cu umplutura și cât cașcaval bagi. Proteinele vin în mare parte din carne și cașcaval (cam 15-20g pe porție), carbohidrații din făină (undeva la 50-60g), iar grăsimile… aici depinde de cât ulei și cașcaval pui, dar cam 15-18g. Nu e chiar pentru dietă, dar nici bombă calorică nu e, mai ales dacă nu pui multă carne procesată. Partea bună e că saturează, deci nu mai ai nevoie de alte “ronțăieli” între mese. Dacă vrei s-o faci mai light, reduci cașcavalul sau folosești un fel cu mai puțină grăsime. Merge și cu lapte degresat.
Dacă rămâne, o bagi la frigider în folie sau într-o cutie. Ca să o reîncălzești, cel mai bun e cuptorul sau tigaia cu capac, la foc mic, vreo 5 minute. Nu recomand cuptorul cu microunde – blatul se face cauciuc, e păcat de toată munca.
Ingrediente (și de ce):
– Făina – baza, dă textura și “structura”. Cu cât mai bună făina, cu atât mai pufos blatul.
– Lapte – îl face mai moale, mai gustos decât cu apă.
– Ulei – ca să nu fie aluatul sec, și să nu se lipească.
– Drojdie – crește blatul, îl face aerat.
– Sare – scoate în evidență gustul.
– Suncă de pui, suncă presată – pentru textură și gust, dar poți schimba cu orice carne ai prin frigider.
– Carnaciori – un pic de gust “afumat”, nu pune prea mulți, acoperă restul aromelor.
– Ciuperci – aduc umiditate și un gust proaspăt.
– Cascaval – se topește frumos și “leagă” totul.
– Ton (opțional) – pentru cine vrea ceva diferit, sau nu are carne.
– Castraveți și gogosari murați – pentru contrast, acrișorul ăsta face tot.
– Ketchup – să fie baza umedă sub umplutură, nu pune prea mult.
– Ou – pentru uns blatul, ca să fie lucios și crocant deasupra.