Sos bolognese: Într-o tigaie mare, se încinge puțin ulei la foc mediu. Se adaugă usturoiul zdrobit, ceapa tocată mărunt și morcovul ras, amestecând constant pentru a nu se arde. Aceste ingrediente vor forma baza aromată a sosului. După ce ceapa devine translucidă, se adaugă ciupercile tăiate cubulețe și foile de dafin, continuând să călesc până când ciupercile își lasă apă și se rumenesc ușor. Urmează carnea tocată, care va fi amestecată bine cu legumele, lăsându-se să se gătească timp de aproximativ 5 minute, până când își schimbă culoarea. Apoi, se toarnă vinul alb, preferabil sec, și se lasă să fiarbă, până când alcoolul se evaporă, lăsând în urmă aroma intensă. După evaporare, se adaugă roșiile tăiate cuburi și o lingură de faină, amestecând bine pentru a nu se forma cocoloașe. Sosul trebuie să fiarbă la foc mic, amestecând din când în când, până când devine mai consistent, având o textură cremoasă. La final, se potrivește de sare și piper, și se adaugă busuioc proaspăt tocat, care va oferi un parfum irezistibil.
Sos bechamel: Într-o cratiță, untul se topește la foc mic. După ce s-a topit complet, se adaugă faina, amestecând continuu pentru a forma un roux. Este important să nu se ardă, așa că focul trebuie să fie blând. După ce faina a căpătat o culoare ușor aurie, se stinge cu lapte cald, turnându-l treptat și amestecând energic pentru a evita formarea de cocoloașe. Se adaugă sare și o linguriță rasă de nucșoară, care va adăuga o notă subtilă de aromă. Sosul bechamel este gata atunci când devine cremos și omogen.
Pentru foile de lasagna, există două opțiuni: le poți cumpăra din comerț sau le poți prepara acasă. Dacă alegi varianta homemade, vei avea nevoie de 4 ouă, 400 g de faină și un praf de sare. Amestecă ingredientele până obții un aluat elastic, apoi întinde-l în foi subțiri. Fierbe foile în apă cu sare timp de 2-3 minute, scurge-le și clătește-le sub un jet de apă rece pentru a opri gătirea.
Într-o tavă de copt, așază un strat de foi, urmat de un strat de sos bechamel, apoi un strat de sos bolognese și un strat generos de cașcaval ras. Continuă cu acest proces, alternând straturile, până când termini sosurile. La final, pe ultima foaie, așază doar sos bechamel și presară cașcaval ras din abundentă pentru a obține o crustă aurie și crocantă. Pune tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius și coace timp de 30-40 de minute, până când suprafața devine rumenă și apetisantă. Lasă lasagna să se răcească puțin înainte de a o porționa și savura.