Prima dată când am încercat să fac coronite cu scorțișoară, am uitat complet să mai pun zahăr în aluat. Am crezut că, dacă umplutura are destul, n-o să conteze. Dar, ce să vezi, iese ceva sec, de n-ai chef să mai mesteci după primul. Mi-a rămas o zi întreagă miros de drojdie pe mâini și un gust ca de pâine coaptă de post… Nimic special. După încă vreo două încercări cu “ce-o ieși-o fi bun”, am ajuns la varianta asta. N-a ieșit perfect nici a treia oară, că am încins cuptorul prea tare pe final și s-au rumenit cam mult vreo două bucăți, dar măcar nu le-am mai ars. Acum, cred că am ajuns la o rețetă pe care chiar mă bazez. Mereu mă enervez că-i cam multă bătaie de cap cu dospitul, dar tot le fac, mai ales când avem musafiri sau pur și simplu ne e poftă de ceva dulce fără ouă, lapte și alte nebunii.
La mine în bucătărie, treaba merge cam așa: te apuci cu o oră înainte să vină cineva, ai faina peste tot, și totuși, până la urmă, când scoți tava și miroase a scorțișoară în casă, nu te mai interesează nimic altceva. Nu-i cine știe ce sofisticărie, dar dacă vrei să iasă bine, trebuie să respecți câteva chestii, nu să sari pași. A, și să nu te grăbești cu dospitul, chiar dacă mori de foame între timp.
Timp de lucru: vreo 30 de minute pentru preparat, plus încă 1,5 – 2 ore cu tot cu dospit și copt. Porții: cam 24 de coronite mici, depinde cât de mari le faci, la mine uneori ies 22, alteori 25, nu stă nimeni cu cântarul. Nivel: mediu spre lejer, dar trebuie să ai răbdare cu drojdia și să nu faci aluatul prea tare.
De ce mă încăpățânez să le fac destul de des? În primul rând, nu-s dulci grețos. Nu au chestii de origine animală (deci sunt bune de post sau dacă vrei să fii mai “light” la desert), și mereu e loc de improvizat la umplutură. Îmi place și că pot să le las să-și facă treaba în cuptor, iar eu stau liniștit la cafea sau la povestit, nu trebuie să le păzesc non-stop. Plus că, sincer, la ce prețuri au patiseriile, prefer să știu exact ce pun în ele.
Hai cu ingredientele. Măsor totul pe cântar, dar nu stau la gram, nu sunt laborator, așa că merge și cu puțin +/-:
Făină de grâu, 1 kg (eu iau de obicei tip 000, merge și cu 650 dacă n-ai chef să umbli prin supermarket). Făina asta e baza, ține aluatul laolaltă.
Apă caldă, 450 ml – să nu fie fierbinte, să nu omoare drojdia. Tot ce-i prea cald, strică.
Drojdia proaspătă, 30g – nu merge cu pliculeț dacă vrei pufos, dar dacă n-ai, bagi un pliculeț și jumate de uscat și vezi cum reacționează.
Zahăr – 3 linguri pentru aluat, plus o linguriță la maia, adică aia pe care o punem în drojdie să pornească.
Ulei de palmier, 100 ml în aluat – eu am avut odată doar margarină, și a mers și așa, și chiar cu ulei normal iese, dar un pic mai puțin pufos.
Sare, o linguriță cu vârf – să nu te zgârcești, chiar dacă e desert, sare trebuie.
Pentru umplutură:
Ulei de palmier, 150g – merge și margarină, sau amestec cu ulei, dacă vrei.
Zahăr tos, 4 linguri zdravene.
Scorțișoară, cam 3 linguri mari, pline. Nu băga prea mult, se amărăște!
Amidon de porumb, 4 linguri – ăsta leagă umplutura, să nu curgă tot uleiul la copt.
Pentru uns:
Ulei – un pic, cât să le dai cu pensula, să nu se lipească.
După copt:
Un sirop rapid din apă și zahăr (cam 100 ml apă cu 1-2 linguri zahăr, fiert scurt), și, dacă vrei ceva în plus, puțin sirop de brad pentru aromă (opțional, eu nu pun mereu, doar când am chef de ceva altfel).
Bun, hai la treabă.
1. Începi cu maiaua. Într-un bol, amesteci drojdia cu 300 ml apă caldă (nu fiarbă, doar cât să nu-ți ardă degetul). Arunci acolo o linguriță de zahăr și vreo 3 linguri de făină, le omogenizezi, acoperi cu o folie sau prosop curat și lași la cald, ferit de curent, să-și facă de cap 15-20 minute. Dacă nu se umflă și nu face bulbuci, ori drojdia era moartă, ori apa prea caldă/rece, mai încearcă o dată.
2. Între timp, dai la o parte 100g din făină (o lași separat, pentru frământat mai târziu). Restul făinii (adică 900g, dacă n-ai chef de calcule) o pui într-un bol mare. Faci o groapă în mijloc și acolo torni maiaua, restul de zahăr, sarea și uleiul de palmier (100 ml). Începi să amesteci cu o lingură mare sau direct cu mâna, că tot acolo ajungi, și treptat pui din făina lăsată deoparte. Frămânți vreo 5-10 minute, până obții un aluat elastic, care nu se lipește rău. Dacă e prea lipicios, mai presari făină. Dacă-i prea tare, mai picuri apă călduță, dar nu te avânta din prima să pui toată făina, că depinde de calitatea făinii, de umiditatea camerei… așa-i la cozonăcelii ăștia.
3. Ungi un bol curat cu puțin ulei, pui aluatul, acoperi din nou cu folie sau prosop și lași să dospească la cald cam o oră, maxim o oră jumate, până aproape își dublează volumul. Dacă e frig în bucătărie, durează mai mult. N-are rost să te grăbești – dacă-l bagi la cuptor ne-dospit, ies “pietroase”.
4. Umplutura se face simplu: într-un bol, amesteci uleiul (sau margarina), zahărul, scorțișoara și amidonul. Trebuie să iasă ca o pastă groasă, nu ca o supă. Dacă-i prea moale, mai pui un pic de amidon sau zahăr. Dacă e prea tare, ulei. Aici te orientezi după ochi.
5. Preîncălzești cuptorul la 190°C. Nu porni mai devreme degeaba, că tot aștepți să crească aluatul.
6. Când a crescut, răstorni aluatul pe blatul uns sau presărat cu făină. Îl împarți în două, formezi câte un rulou și fiecare rulou îl tai în 12 bucăți egale, cât de cât. Faci bile, nu-i musai perfecte, nimeni nu stă să le măsoare.
7. Iei fiecare bilă și o întinzi cu sucitorul într-un oval subțire, cam de o palmă lungime. Pui o linguriță de umplutură și întinzi pe toată suprafața, dar nu până pe margini, lasă vreo jumate de centimetru gol, ca să nu curgă la rulat.
8. Cu un cuțit sau o lamă, tai mijlocul ovalului, pe lungime, în fâșii subțiri (nu de tot, capetele să rămână lipite). Asta-i partea distractivă – dacă nu tai destul, nu se desface frumos la copt; dacă tai prea mult, se rupe la modelat. O să-ți iasă mai bine după câteva încercări.
9. Răsucești oblic fiecare oval, ca să obții o “frânghie” umplută, apoi răsucești totul sub formă de coronită (rotundă) și ascunzi capetele dedesubt, să nu se desfacă la copt. Poți face și melci, dacă n-ai chef de lucru migălos. Pe tavă, pe hârtie de copt. Lași distanță, cresc la cuptor.
10. Mai lași 10-15 minute la dospit în tavă, acoperite cu un prosop subțire, cât să-și revină după modelat.
11. Le ungi cu puțin ulei pe deasupra, ca să nu se usuce.
12. Bagi tava la cuptorul deja încins, 35-40 de minute. Pe la jumate, dacă vezi că se coc prea repede deasupra, dă un pic mai jos temperatura sau mută tava pe o treaptă mai joasă. Ultimele 5-7 minute, urci temperatura la 220°C, să se rumenească frumos. Nu le arde, oricum nu-i vreo tragedie dacă unele prind coajă mai crocantă, ba eu chiar le prefer așa.
13. Scoți tava, le lași 2-3 minute să nu ardă mâna, și le ungi cu siropul cald făcut din apă și zahăr. Dacă ai la îndemână șirop de brad (eu fac din muguri primăvara, dar merge și cumpărat), pui câteva picături pe fiecare și ungi ușor. Nu-i musai, dar e “altceva”. Le acoperi cu un prosop curat, să se absoarbă aburul, rămân moi. După ce s-au răcit, mai dai un pic de sirop de brad, dacă vrei.
Sfaturi și idei pe bune, nu teorie:
Nu tăia cuțitul până la capete când faci crestăturile, că altfel nu mai poți răsuci frumos. Dacă n-ai răbdare, fă-le direct rulouri și lasă-le așa, ies tot bune.
Cu drojdia nu te juca – dacă nu face spumă la început, ia de la altcineva, că nu crește nimic.
Pune o tavă mică cu apă pe fundul cuptorului, ajută să nu se usuce aluatul prea tare.
Nu le unge cu ou (că tot e post), dar dacă nu ții post, poți face o glazură rapidă cu puțină miere și apă, după coacere.
Variații: dacă vrei să le faci dietetice, folosește făină integrală, dar crește cantitatea de apă cu vreo 50 ml, că trage mai mult. Fără gluten… n-am încercat, dar zic unii că merge cu mixuri speciale de pâine fără gluten, deși structura va fi clar altfel.
Dacă nu ai ulei de palmier, nici nu-ți bate capul, merge cu margarină de post (fără lactoză), sau doar cu ulei simplu – dar pune puțin mai puțin, să nu fie prea uleioase.
La servit, merge cu cafea tare, ceai negru sau chiar cu un pahar mic de lapte de migdale. Dacă ai copii, n-o să stea prea mult pe platou, dispar repede.
Poți adăuga în umplutură nucă măcinată, stafide sau chiar câteva bucăți mici de ciocolată de post – nu strică deloc.
Întrebări pe care mi le pun mereu sau le primesc:
Se pot congela? Da, după ce se răcesc complet. Le bagi într-o pungă cu fermoar și rezistă cam o lună. Când vrei să le mănânci, le lași la temperatura camerei și le bagi 2-3 minute la cuptor, să se “învioreze”.
Pot folosi făină neagră sau spelta? Da, dar ai grijă, spelta se usucă repede, deci trebuie să mărești puțin cantitatea de apă și să urmărești să nu le lași prea mult în cuptor.
Dacă nu am amidon, cu ce pot lega umplutura? Merge și cu puțină făină sau chiar griș fin, dar să nu pui prea mult, altfel devin aspre.
Cum fac să fie pufoase chiar și a doua zi? Să le păstrezi în cutie închisă ermetic, și înainte de servire să le încălzești puțin la abur sau cuptor. Dacă-s tari, le stropești cu puțină apă înainte să le bagi la încălzit.
Dacă nu țin post, pot pune unt și lapte? Da, fără probleme, dar scade un pic cantitatea de ulei și ajustează făina dacă e nevoie, că iese aluatul mai bogat.
Pot să nu pun scorțișoară? Da, dar nu mai sunt “coronite cu scorțișoară” – poți face umplutură cu coajă de lămâie, portocală, sau chiar doar zahăr vanilat pentru ceva mai simplu.
Valori nutriționale (la o coronită, cam 60-70g): undeva la 170-190 calorii, cam 30g carbohidrați, 5g grăsimi, 3-4g zaharuri și vreo 3g proteină. Dacă bagi mult ulei sau margarină, crește grasimea, logic. Nu-s “diet”, dar nici bomba aia dulce de la patiserie. Sunt potrivite pentru post, vegetarieni, sau pentru cine nu vrea lactate și ouă. Dacă le faci cu făină integrală sau cu zahăr brun, ai puțin mai multe fibre, dar și consistență diferită. În plus, nu au E-uri, conservanți sau alte chestii de laborator.
Cum le păstrez și reîncălzesc:
După ce s-au răcit, le bag într-o cutie de plastic sau pungă închisă bine, că altfel se usucă la aer. Rezistă cam 2-3 zile fără probleme. Dacă vrei să rămână moi, presară o hârtie umedă sub capacul cutiei. Pentru reîncălzit, merge 1 minut la microunde cu o cană de apă lângă (să nu se usuce), sau le bagi 2-3 minute la cuptor la 140°C, înfășurate în folie. Dacă ai prea multe, după congelare le scoți cu jumătate de oră înainte și le lași să ajungă la temperatura camerei, apoi le bagi la cuptor să se “împrospăteze”. Mie îmi plac și reci, cu siropul absorbit bine, dar fiecare cu gustul lui.
La mine în bucătărie, treaba merge cam așa: te apuci cu o oră înainte să vină cineva, ai faina peste tot, și totuși, până la urmă, când scoți tava și miroase a scorțișoară în casă, nu te mai interesează nimic altceva. Nu-i cine știe ce sofisticărie, dar dacă vrei să iasă bine, trebuie să respecți câteva chestii, nu să sari pași. A, și să nu te grăbești cu dospitul, chiar dacă mori de foame între timp.
Timp de lucru: vreo 30 de minute pentru preparat, plus încă 1,5 – 2 ore cu tot cu dospit și copt. Porții: cam 24 de coronite mici, depinde cât de mari le faci, la mine uneori ies 22, alteori 25, nu stă nimeni cu cântarul. Nivel: mediu spre lejer, dar trebuie să ai răbdare cu drojdia și să nu faci aluatul prea tare.
De ce mă încăpățânez să le fac destul de des? În primul rând, nu-s dulci grețos. Nu au chestii de origine animală (deci sunt bune de post sau dacă vrei să fii mai “light” la desert), și mereu e loc de improvizat la umplutură. Îmi place și că pot să le las să-și facă treaba în cuptor, iar eu stau liniștit la cafea sau la povestit, nu trebuie să le păzesc non-stop. Plus că, sincer, la ce prețuri au patiseriile, prefer să știu exact ce pun în ele.
Hai cu ingredientele. Măsor totul pe cântar, dar nu stau la gram, nu sunt laborator, așa că merge și cu puțin +/-:
Făină de grâu, 1 kg (eu iau de obicei tip 000, merge și cu 650 dacă n-ai chef să umbli prin supermarket). Făina asta e baza, ține aluatul laolaltă.
Apă caldă, 450 ml – să nu fie fierbinte, să nu omoare drojdia. Tot ce-i prea cald, strică.
Drojdia proaspătă, 30g – nu merge cu pliculeț dacă vrei pufos, dar dacă n-ai, bagi un pliculeț și jumate de uscat și vezi cum reacționează.
Zahăr – 3 linguri pentru aluat, plus o linguriță la maia, adică aia pe care o punem în drojdie să pornească.
Ulei de palmier, 100 ml în aluat – eu am avut odată doar margarină, și a mers și așa, și chiar cu ulei normal iese, dar un pic mai puțin pufos.
Sare, o linguriță cu vârf – să nu te zgârcești, chiar dacă e desert, sare trebuie.
Pentru umplutură:
Ulei de palmier, 150g – merge și margarină, sau amestec cu ulei, dacă vrei.
Zahăr tos, 4 linguri zdravene.
Scorțișoară, cam 3 linguri mari, pline. Nu băga prea mult, se amărăște!
Amidon de porumb, 4 linguri – ăsta leagă umplutura, să nu curgă tot uleiul la copt.
Pentru uns:
Ulei – un pic, cât să le dai cu pensula, să nu se lipească.
După copt:
Un sirop rapid din apă și zahăr (cam 100 ml apă cu 1-2 linguri zahăr, fiert scurt), și, dacă vrei ceva în plus, puțin sirop de brad pentru aromă (opțional, eu nu pun mereu, doar când am chef de ceva altfel).
Bun, hai la treabă.
1. Începi cu maiaua. Într-un bol, amesteci drojdia cu 300 ml apă caldă (nu fiarbă, doar cât să nu-ți ardă degetul). Arunci acolo o linguriță de zahăr și vreo 3 linguri de făină, le omogenizezi, acoperi cu o folie sau prosop curat și lași la cald, ferit de curent, să-și facă de cap 15-20 minute. Dacă nu se umflă și nu face bulbuci, ori drojdia era moartă, ori apa prea caldă/rece, mai încearcă o dată.
2. Între timp, dai la o parte 100g din făină (o lași separat, pentru frământat mai târziu). Restul făinii (adică 900g, dacă n-ai chef de calcule) o pui într-un bol mare. Faci o groapă în mijloc și acolo torni maiaua, restul de zahăr, sarea și uleiul de palmier (100 ml). Începi să amesteci cu o lingură mare sau direct cu mâna, că tot acolo ajungi, și treptat pui din făina lăsată deoparte. Frămânți vreo 5-10 minute, până obții un aluat elastic, care nu se lipește rău. Dacă e prea lipicios, mai presari făină. Dacă-i prea tare, mai picuri apă călduță, dar nu te avânta din prima să pui toată făina, că depinde de calitatea făinii, de umiditatea camerei… așa-i la cozonăcelii ăștia.
3. Ungi un bol curat cu puțin ulei, pui aluatul, acoperi din nou cu folie sau prosop și lași să dospească la cald cam o oră, maxim o oră jumate, până aproape își dublează volumul. Dacă e frig în bucătărie, durează mai mult. N-are rost să te grăbești – dacă-l bagi la cuptor ne-dospit, ies “pietroase”.
4. Umplutura se face simplu: într-un bol, amesteci uleiul (sau margarina), zahărul, scorțișoara și amidonul. Trebuie să iasă ca o pastă groasă, nu ca o supă. Dacă-i prea moale, mai pui un pic de amidon sau zahăr. Dacă e prea tare, ulei. Aici te orientezi după ochi.
5. Preîncălzești cuptorul la 190°C. Nu porni mai devreme degeaba, că tot aștepți să crească aluatul.
6. Când a crescut, răstorni aluatul pe blatul uns sau presărat cu făină. Îl împarți în două, formezi câte un rulou și fiecare rulou îl tai în 12 bucăți egale, cât de cât. Faci bile, nu-i musai perfecte, nimeni nu stă să le măsoare.
7. Iei fiecare bilă și o întinzi cu sucitorul într-un oval subțire, cam de o palmă lungime. Pui o linguriță de umplutură și întinzi pe toată suprafața, dar nu până pe margini, lasă vreo jumate de centimetru gol, ca să nu curgă la rulat.
8. Cu un cuțit sau o lamă, tai mijlocul ovalului, pe lungime, în fâșii subțiri (nu de tot, capetele să rămână lipite). Asta-i partea distractivă – dacă nu tai destul, nu se desface frumos la copt; dacă tai prea mult, se rupe la modelat. O să-ți iasă mai bine după câteva încercări.
9. Răsucești oblic fiecare oval, ca să obții o “frânghie” umplută, apoi răsucești totul sub formă de coronită (rotundă) și ascunzi capetele dedesubt, să nu se desfacă la copt. Poți face și melci, dacă n-ai chef de lucru migălos. Pe tavă, pe hârtie de copt. Lași distanță, cresc la cuptor.
10. Mai lași 10-15 minute la dospit în tavă, acoperite cu un prosop subțire, cât să-și revină după modelat.
11. Le ungi cu puțin ulei pe deasupra, ca să nu se usuce.
12. Bagi tava la cuptorul deja încins, 35-40 de minute. Pe la jumate, dacă vezi că se coc prea repede deasupra, dă un pic mai jos temperatura sau mută tava pe o treaptă mai joasă. Ultimele 5-7 minute, urci temperatura la 220°C, să se rumenească frumos. Nu le arde, oricum nu-i vreo tragedie dacă unele prind coajă mai crocantă, ba eu chiar le prefer așa.
13. Scoți tava, le lași 2-3 minute să nu ardă mâna, și le ungi cu siropul cald făcut din apă și zahăr. Dacă ai la îndemână șirop de brad (eu fac din muguri primăvara, dar merge și cumpărat), pui câteva picături pe fiecare și ungi ușor. Nu-i musai, dar e “altceva”. Le acoperi cu un prosop curat, să se absoarbă aburul, rămân moi. După ce s-au răcit, mai dai un pic de sirop de brad, dacă vrei.
Sfaturi și idei pe bune, nu teorie:
Nu tăia cuțitul până la capete când faci crestăturile, că altfel nu mai poți răsuci frumos. Dacă n-ai răbdare, fă-le direct rulouri și lasă-le așa, ies tot bune.
Cu drojdia nu te juca – dacă nu face spumă la început, ia de la altcineva, că nu crește nimic.
Pune o tavă mică cu apă pe fundul cuptorului, ajută să nu se usuce aluatul prea tare.
Nu le unge cu ou (că tot e post), dar dacă nu ții post, poți face o glazură rapidă cu puțină miere și apă, după coacere.
Variații: dacă vrei să le faci dietetice, folosește făină integrală, dar crește cantitatea de apă cu vreo 50 ml, că trage mai mult. Fără gluten… n-am încercat, dar zic unii că merge cu mixuri speciale de pâine fără gluten, deși structura va fi clar altfel.
Dacă nu ai ulei de palmier, nici nu-ți bate capul, merge cu margarină de post (fără lactoză), sau doar cu ulei simplu – dar pune puțin mai puțin, să nu fie prea uleioase.
La servit, merge cu cafea tare, ceai negru sau chiar cu un pahar mic de lapte de migdale. Dacă ai copii, n-o să stea prea mult pe platou, dispar repede.
Poți adăuga în umplutură nucă măcinată, stafide sau chiar câteva bucăți mici de ciocolată de post – nu strică deloc.
Întrebări pe care mi le pun mereu sau le primesc:
Se pot congela? Da, după ce se răcesc complet. Le bagi într-o pungă cu fermoar și rezistă cam o lună. Când vrei să le mănânci, le lași la temperatura camerei și le bagi 2-3 minute la cuptor, să se “învioreze”.
Pot folosi făină neagră sau spelta? Da, dar ai grijă, spelta se usucă repede, deci trebuie să mărești puțin cantitatea de apă și să urmărești să nu le lași prea mult în cuptor.
Dacă nu am amidon, cu ce pot lega umplutura? Merge și cu puțină făină sau chiar griș fin, dar să nu pui prea mult, altfel devin aspre.
Cum fac să fie pufoase chiar și a doua zi? Să le păstrezi în cutie închisă ermetic, și înainte de servire să le încălzești puțin la abur sau cuptor. Dacă-s tari, le stropești cu puțină apă înainte să le bagi la încălzit.
Dacă nu țin post, pot pune unt și lapte? Da, fără probleme, dar scade un pic cantitatea de ulei și ajustează făina dacă e nevoie, că iese aluatul mai bogat.
Pot să nu pun scorțișoară? Da, dar nu mai sunt “coronite cu scorțișoară” – poți face umplutură cu coajă de lămâie, portocală, sau chiar doar zahăr vanilat pentru ceva mai simplu.
Valori nutriționale (la o coronită, cam 60-70g): undeva la 170-190 calorii, cam 30g carbohidrați, 5g grăsimi, 3-4g zaharuri și vreo 3g proteină. Dacă bagi mult ulei sau margarină, crește grasimea, logic. Nu-s “diet”, dar nici bomba aia dulce de la patiserie. Sunt potrivite pentru post, vegetarieni, sau pentru cine nu vrea lactate și ouă. Dacă le faci cu făină integrală sau cu zahăr brun, ai puțin mai multe fibre, dar și consistență diferită. În plus, nu au E-uri, conservanți sau alte chestii de laborator.
Cum le păstrez și reîncălzesc:
După ce s-au răcit, le bag într-o cutie de plastic sau pungă închisă bine, că altfel se usucă la aer. Rezistă cam 2-3 zile fără probleme. Dacă vrei să rămână moi, presară o hârtie umedă sub capacul cutiei. Pentru reîncălzit, merge 1 minut la microunde cu o cană de apă lângă (să nu se usuce), sau le bagi 2-3 minute la cuptor la 140°C, înfășurate în folie. Dacă ai prea multe, după congelare le scoți cu jumătate de oră înainte și le lași să ajungă la temperatura camerei, apoi le bagi la cuptor să se “împrospăteze”. Mie îmi plac și reci, cu siropul absorbit bine, dar fiecare cu gustul lui.
Ingrediente
Aluat 1 kg faina de grau (000) 450 ml apa calda 100 ml ulei palmier 3 lg zahar 1 lgt zahar pt maia 1 lgt sare 30 g drojdie proaspata Umplutura 150 g ulei palmier 4 lg cu varf zahar tos 3 lg cu varf scortisoara 4 lg cu varf amidon din porumb Pentru uns ulei Pentru uns (dupa ce scoatem din cuptor) putina apa amestecata cu zahar sirop de brad