N-am să uit prima oară când m-am apucat să fac chiftele cu sos din ăsta, marinat – și am pus prea multă boia, de era totul roșu ca o stea de Crăciun. Dar au plăcut tuturor, până la urmă, căci sosul ăsta gros și dulce-acrișor prinde chiftelele bine și le scoate din obișnuit. Sincer, la mine se face cam lunar, că tot nimeresc câte un rest de carne tocată prin frigider și nu prea suport să arunc nimic. Plus, am prins rutina – nu mai calc pe greblă cu boiaua.
Hai să zic rapid cum merge la mine, că am tot încercat până am rămas la varianta asta – nu fancy, dar nici de lăsat la voia sorții. Pentru vreo 4 oameni flămânzi (sau 5, dacă pui mai puțină garnitură pe farfurii), toată treaba ia cam o oră, cu tot cu spălat vase la final. Nu e complicat, zic eu, doar să nu te grăbești la modelat chiftelele, că se cam destramă dacă le faci pe fugă.
Carnea tocată – 500 g, porc sau amestec, dar să nu fie prea slabă că ies uscate. Ceapa, una medie (100 g), tocată mărunt de tot – îi dă și puțin suc, nu doar gust. Usturoi – 3 căței zdrobiți, fără să exagerezi, nu vrei să domine. Oul legător – un ou mare, nu mai multe, că se înmoaie compoziția. Pesmet, cam 2-3 linguri bune, cât să lege tot, dar nu ca la parizer. Boia (doar o linguriță), sare (un pic mai mult, cam o linguriță rasă), piper după ochi, și ulei pentru prăjit – eu tot pun un deget în tigaie, deci vreo 150 ml.
Pentru sos ai nevoie de 500 ml bulion (din ăla mai gros, nu apă colorată), o lingură cu vârf de făină, 2 cepe măricele (150-200 g), 2-3 foi de dafin (nu le rupe), încă 2 căței de usturoi, sare și piper (tot după gust), cam o jumătate de cană de apă (100 ml) și două linguri de ulei pentru călit. Unii pun și puțin zahăr sau oțet, dar la mine nu-i nevoie, bulionul e destul de dulce.
1. Amesteci întâi carnea cu ceapa tocată foarte mărunt (eu bag totul la robot, dar merge și cu cuțitul, dacă ai chef să plângi puțin). Pui usturoiul, oul bătut rapid cu o furculiță, apoi pesmetul, boiaua, sarea și piperul. Nu te speria dacă ți se pare prea tare sau prea moale, poți regla pesmetul pe parcurs. Dacă ai timp, lasă la rece 10-15 minute – se „leagă” mai bine.
2. Îți ungi mâinile cu puțin ulei sau apă rece și modelezi chifteluțe cât o nucă. Ale mele n-au niciodată aceeași mărime, dar măcar încerc.
3. Le prăjești în tigaie cu ulei încins (nu fumegând, că se arde uleiul) pe toate părțile până prind crustă frumoasă. Nu le înghesui, că nu se rumenesc, ci se coc, și nu-i vrei fierte. Le scoți pe o farfurie, pe un șervețel de hârtie.
4. La sos, călești ceapa tăiată cubulețe mici în 2 linguri de ulei, cât să prindă miros și să se înmoaie puțin, nu să se coloreze. Torni jumătatea de cană de apă și le lași vreo 10 minute să fiarbă ușor, să se facă „fondul” sosului.
5. Separat, amesteci bulionul cu făina – eu pun totul într-un borcan mic, pun capac și agit zdravăn, nu rămân cocoloașe. Asta-i una dintre puținele faze la care n-am mai dat greș de ani buni.
6. Torni amestecul de bulion peste ceapa din tigaie, adaugi foile de dafin, sare, piper și usturoiul tăiat fin (sau zdrobit). Mai lași un clocot, apoi pui chiftelele în sos, le acoperi cât de cât cu lichid și le lași să fiarbă pe mic 10-12 minute. Amesteci din când în când, să nu se prindă de fund. Sosul trebuie să fie legat, nu zemos. Dacă se îngroașă prea tare, picuri apă caldă.
7. Gata, iei după foc, lași 5 minute să se așeze aromele. La mine rareori mai rămâne, dar dacă ai răbdare, e și mai bun a doua zi.
Fac asta des, nu pentru că e ceva wow, ci pentru că merge la orice masă, nu cere ingrediente scumpe, și e genul de mâncare pe care o mănâncă toată lumea, de la copii la bunici. E satioasă, ține de foame, și nu trebuie să te dai peste cap cu vreo tehnică anume. Plus, dacă ai chiftele rămase, le bagi direct în sos și se reîncălzesc fără să-și piardă gustul. Sosul ăsta le salvează mereu, și nu doar o dată am scos câte o masă de familie din impas cu rețeta asta.
Sfatul meu principal – la chiftele să nu le faci prea mari, se rumenesc greu și riști să rămână crude la mijloc. Dacă simți că-s prea moi și nu le poți modela, mai pune pesmet, dar cu grijă să nu devină dense ca niște pietre. La sos, ai grijă la făină: trebuie amestecată bine cu bulionul, altfel rămân cocoloașe nasoale, nici nu mai contează cât e de bun gustul. Și nu le fierbe prea mult în sos, nu vrei să iasă pastă.
Dacă vrei să le faci mai light, coace chiftelele pe hârtie de copt în cuptor, la 200°C, 20 de minute, întorcându-le o dată. Poți renunța de tot la făină în sos și folosești amidon sau le lași mai subțire, dacă asta cauți. Pentru gluten-free, pesmetul merge înlocuit cu fulgi de ovăz măcinați sau pesmet fără gluten – nu e mare diferență la gust, chiar m-am mirat. Chiftelele pot fi făcute și din carne de pui sau de curcan, doar să le dai un strop de grăsime (puțină untură, dacă ai, sau puțin ulei în carne), altfel ies cam seci. Sosul poți să-l faci mai picant (ardei iute la final), sau să-i dai o notă acrișoară cu un vârf de linguriță de oțet. Iar la servire, merge cu piure, cartofi natur, orez, paste, sau chiar cu o mămăligă moale. Salată de varză proaspătă sau murături tari sunt nelipsite la noi. O bere rece, dacă e vară, sau un vin alb sec – depinde de ocazie și de chef.
Sfaturi utile:
- Chiftelele rămân suculente dacă nu le faci din carne prea slabă.
- Nu te zgârci la usturoi, dar nici nu pune mai mult de 4 căței la toată cantitatea, că acoperi tot.
- Amestecă făina cu bulionul la rece, nu în tigaie, și nu direct peste ceapă, că se taie.
- Dacă vrei să scapi de prăjeală, bagă-le la cuptor cum am zis. Nu e fix același gust, dar nu-ți miroase toată casa.
Înlocuiri/adaptări:
- Pesmetul – cu ovăz, miez de pâine înmuiat și stors, sau pesmet fără gluten.
- Carnea – orice ai la îndemână, merge inclusiv de vită (dar e mai seacă), pui, curcan.
- Făina din sos – se poate pune amidon, dar și fără, dacă nu vrei sos gros.
- Pentru dietă, poți folosi carne slabă și chiftele coapte, dar știi tu deja, nu mai e la fel de gustos.
Variații:
- Pentru copii mici, scade sarea și fă mini-chiftele, e mai distractiv de mâncat.
- Dacă vrei ceva de post, încearcă „chiftele” din linte sau năut, cu același sos (dar fără ou sau carne, logic).
- Sosul merge și cu alte ierburi: cimbru, oregano, dar la noi nu prea place aroma asta.
Idei de servire:
- Alături de piure pufos sau cartofi natur cu unt, e masa completă.
- Cu o salată acrișoară sau murături tari.
- Merge fain și cu paste scurte (penne sau spirale), dacă rămâne sos mai mult.
- Dacă ai chef să o complici, poți presăra verdeață proaspătă la servire – pătrunjel, mărar, după chef.
Întrebări frecvente:
1. Pot folosi carne tocată deja condimentată?
Da, dar ai grijă la cantitatea de sare și condimente când adaugi restul ingredientelor, să nu iasă prea sărate sau picante. Degustă puțin înainte de modelat.
2. Cu ce pot înlocui pesmetul dacă nu am?
Fulgii de ovăz măcinați merg foarte bine, sau chiar pâine veche înmuiată în apă și stoarsă. La nevoie, chiar și câteva linguri de făină.
3. De ce mi se destramă chiftelele la prăjit?
Fie compoziția e prea moale (mai adaugă pesmet sau ou), fie uleiul nu e destul de încins la început. Nu le întoarce des, lasă-le să prindă crustă.
4. Pot face chiftelele la cuptor?
Da, ies bune, dar nu la fel de rumenite. Le așezi pe hârtie de copt, le stropești puțin cu ulei și le dai la cuptor până prind culoare (cam 20-25 min la 200°C).
5. Cât timp rezistă și cum se păstrează?
În frigider, într-o caserolă închisă, țin 3-4 zile fără probleme. Se reîncălzesc ușor pe aragaz sau la microunde, cu tot cu sos.
6. Se poate congela?
Da, atât chiftelele crude cât și gata făcute (fără sau cu sos). La dezghețare, încălzește-le blând, pe foc mic, să nu le distrugi textura.
Valori nutriționale, așa aproximativ pentru o porție medie (1/4 din toată cantitatea, cu sos, fără garnitură): pe la 350-400 kcal. Din care vreo 20-25 g proteine (carnea), 20 g grăsimi (mai mult dacă prăjești chiftelele în baie de ulei), și cam 20-25 g carbohidrați (în funcție de cât pesmet și făină folosești). Dacă le coci, scad grăsimile. Are destulă proteină să țină de foame, și nu e foarte grea dacă nu exagerezi cu uleiul și pesmetul. O porție merge liniștit la prânz, mai ales dacă pui alături și legume.
La păstrat, le bag în cutie cu capac, în frigider. Rezistă 3 zile lejer, poate chiar 4. Dacă vrei să le mănânci reci, sunt bune și ca atare, dar de regulă le încălzesc în tigaie cu o lingură de apă, foc mic, să nu se prindă sosul. În congelator, le pun separat chiftelele de sos și le amestec după dezghețare. Nu-și pierd gustul, doar să le lași să se dezghețe lent. La reîncălzire, adaug uneori un strop de bulion sau apă, că sosul se mai îngroașă la frigider.
Asta e tot, cred. Dacă mai încurc ceva sau schimb vreo fază, mă prind repede și ajustez după poftă. Fiecare cu tabieturile lui la chiftele, știu, dar la mine așa merg cel mai bine.
Hai să zic rapid cum merge la mine, că am tot încercat până am rămas la varianta asta – nu fancy, dar nici de lăsat la voia sorții. Pentru vreo 4 oameni flămânzi (sau 5, dacă pui mai puțină garnitură pe farfurii), toată treaba ia cam o oră, cu tot cu spălat vase la final. Nu e complicat, zic eu, doar să nu te grăbești la modelat chiftelele, că se cam destramă dacă le faci pe fugă.
Carnea tocată – 500 g, porc sau amestec, dar să nu fie prea slabă că ies uscate. Ceapa, una medie (100 g), tocată mărunt de tot – îi dă și puțin suc, nu doar gust. Usturoi – 3 căței zdrobiți, fără să exagerezi, nu vrei să domine. Oul legător – un ou mare, nu mai multe, că se înmoaie compoziția. Pesmet, cam 2-3 linguri bune, cât să lege tot, dar nu ca la parizer. Boia (doar o linguriță), sare (un pic mai mult, cam o linguriță rasă), piper după ochi, și ulei pentru prăjit – eu tot pun un deget în tigaie, deci vreo 150 ml.
Pentru sos ai nevoie de 500 ml bulion (din ăla mai gros, nu apă colorată), o lingură cu vârf de făină, 2 cepe măricele (150-200 g), 2-3 foi de dafin (nu le rupe), încă 2 căței de usturoi, sare și piper (tot după gust), cam o jumătate de cană de apă (100 ml) și două linguri de ulei pentru călit. Unii pun și puțin zahăr sau oțet, dar la mine nu-i nevoie, bulionul e destul de dulce.
1. Amesteci întâi carnea cu ceapa tocată foarte mărunt (eu bag totul la robot, dar merge și cu cuțitul, dacă ai chef să plângi puțin). Pui usturoiul, oul bătut rapid cu o furculiță, apoi pesmetul, boiaua, sarea și piperul. Nu te speria dacă ți se pare prea tare sau prea moale, poți regla pesmetul pe parcurs. Dacă ai timp, lasă la rece 10-15 minute – se „leagă” mai bine.
2. Îți ungi mâinile cu puțin ulei sau apă rece și modelezi chifteluțe cât o nucă. Ale mele n-au niciodată aceeași mărime, dar măcar încerc.
3. Le prăjești în tigaie cu ulei încins (nu fumegând, că se arde uleiul) pe toate părțile până prind crustă frumoasă. Nu le înghesui, că nu se rumenesc, ci se coc, și nu-i vrei fierte. Le scoți pe o farfurie, pe un șervețel de hârtie.
4. La sos, călești ceapa tăiată cubulețe mici în 2 linguri de ulei, cât să prindă miros și să se înmoaie puțin, nu să se coloreze. Torni jumătatea de cană de apă și le lași vreo 10 minute să fiarbă ușor, să se facă „fondul” sosului.
5. Separat, amesteci bulionul cu făina – eu pun totul într-un borcan mic, pun capac și agit zdravăn, nu rămân cocoloașe. Asta-i una dintre puținele faze la care n-am mai dat greș de ani buni.
6. Torni amestecul de bulion peste ceapa din tigaie, adaugi foile de dafin, sare, piper și usturoiul tăiat fin (sau zdrobit). Mai lași un clocot, apoi pui chiftelele în sos, le acoperi cât de cât cu lichid și le lași să fiarbă pe mic 10-12 minute. Amesteci din când în când, să nu se prindă de fund. Sosul trebuie să fie legat, nu zemos. Dacă se îngroașă prea tare, picuri apă caldă.
7. Gata, iei după foc, lași 5 minute să se așeze aromele. La mine rareori mai rămâne, dar dacă ai răbdare, e și mai bun a doua zi.
Fac asta des, nu pentru că e ceva wow, ci pentru că merge la orice masă, nu cere ingrediente scumpe, și e genul de mâncare pe care o mănâncă toată lumea, de la copii la bunici. E satioasă, ține de foame, și nu trebuie să te dai peste cap cu vreo tehnică anume. Plus, dacă ai chiftele rămase, le bagi direct în sos și se reîncălzesc fără să-și piardă gustul. Sosul ăsta le salvează mereu, și nu doar o dată am scos câte o masă de familie din impas cu rețeta asta.
Sfatul meu principal – la chiftele să nu le faci prea mari, se rumenesc greu și riști să rămână crude la mijloc. Dacă simți că-s prea moi și nu le poți modela, mai pune pesmet, dar cu grijă să nu devină dense ca niște pietre. La sos, ai grijă la făină: trebuie amestecată bine cu bulionul, altfel rămân cocoloașe nasoale, nici nu mai contează cât e de bun gustul. Și nu le fierbe prea mult în sos, nu vrei să iasă pastă.
Dacă vrei să le faci mai light, coace chiftelele pe hârtie de copt în cuptor, la 200°C, 20 de minute, întorcându-le o dată. Poți renunța de tot la făină în sos și folosești amidon sau le lași mai subțire, dacă asta cauți. Pentru gluten-free, pesmetul merge înlocuit cu fulgi de ovăz măcinați sau pesmet fără gluten – nu e mare diferență la gust, chiar m-am mirat. Chiftelele pot fi făcute și din carne de pui sau de curcan, doar să le dai un strop de grăsime (puțină untură, dacă ai, sau puțin ulei în carne), altfel ies cam seci. Sosul poți să-l faci mai picant (ardei iute la final), sau să-i dai o notă acrișoară cu un vârf de linguriță de oțet. Iar la servire, merge cu piure, cartofi natur, orez, paste, sau chiar cu o mămăligă moale. Salată de varză proaspătă sau murături tari sunt nelipsite la noi. O bere rece, dacă e vară, sau un vin alb sec – depinde de ocazie și de chef.
Sfaturi utile:
- Chiftelele rămân suculente dacă nu le faci din carne prea slabă.
- Nu te zgârci la usturoi, dar nici nu pune mai mult de 4 căței la toată cantitatea, că acoperi tot.
- Amestecă făina cu bulionul la rece, nu în tigaie, și nu direct peste ceapă, că se taie.
- Dacă vrei să scapi de prăjeală, bagă-le la cuptor cum am zis. Nu e fix același gust, dar nu-ți miroase toată casa.
Înlocuiri/adaptări:
- Pesmetul – cu ovăz, miez de pâine înmuiat și stors, sau pesmet fără gluten.
- Carnea – orice ai la îndemână, merge inclusiv de vită (dar e mai seacă), pui, curcan.
- Făina din sos – se poate pune amidon, dar și fără, dacă nu vrei sos gros.
- Pentru dietă, poți folosi carne slabă și chiftele coapte, dar știi tu deja, nu mai e la fel de gustos.
Variații:
- Pentru copii mici, scade sarea și fă mini-chiftele, e mai distractiv de mâncat.
- Dacă vrei ceva de post, încearcă „chiftele” din linte sau năut, cu același sos (dar fără ou sau carne, logic).
- Sosul merge și cu alte ierburi: cimbru, oregano, dar la noi nu prea place aroma asta.
Idei de servire:
- Alături de piure pufos sau cartofi natur cu unt, e masa completă.
- Cu o salată acrișoară sau murături tari.
- Merge fain și cu paste scurte (penne sau spirale), dacă rămâne sos mai mult.
- Dacă ai chef să o complici, poți presăra verdeață proaspătă la servire – pătrunjel, mărar, după chef.
Întrebări frecvente:
1. Pot folosi carne tocată deja condimentată?
Da, dar ai grijă la cantitatea de sare și condimente când adaugi restul ingredientelor, să nu iasă prea sărate sau picante. Degustă puțin înainte de modelat.
2. Cu ce pot înlocui pesmetul dacă nu am?
Fulgii de ovăz măcinați merg foarte bine, sau chiar pâine veche înmuiată în apă și stoarsă. La nevoie, chiar și câteva linguri de făină.
3. De ce mi se destramă chiftelele la prăjit?
Fie compoziția e prea moale (mai adaugă pesmet sau ou), fie uleiul nu e destul de încins la început. Nu le întoarce des, lasă-le să prindă crustă.
4. Pot face chiftelele la cuptor?
Da, ies bune, dar nu la fel de rumenite. Le așezi pe hârtie de copt, le stropești puțin cu ulei și le dai la cuptor până prind culoare (cam 20-25 min la 200°C).
5. Cât timp rezistă și cum se păstrează?
În frigider, într-o caserolă închisă, țin 3-4 zile fără probleme. Se reîncălzesc ușor pe aragaz sau la microunde, cu tot cu sos.
6. Se poate congela?
Da, atât chiftelele crude cât și gata făcute (fără sau cu sos). La dezghețare, încălzește-le blând, pe foc mic, să nu le distrugi textura.
Valori nutriționale, așa aproximativ pentru o porție medie (1/4 din toată cantitatea, cu sos, fără garnitură): pe la 350-400 kcal. Din care vreo 20-25 g proteine (carnea), 20 g grăsimi (mai mult dacă prăjești chiftelele în baie de ulei), și cam 20-25 g carbohidrați (în funcție de cât pesmet și făină folosești). Dacă le coci, scad grăsimile. Are destulă proteină să țină de foame, și nu e foarte grea dacă nu exagerezi cu uleiul și pesmetul. O porție merge liniștit la prânz, mai ales dacă pui alături și legume.
La păstrat, le bag în cutie cu capac, în frigider. Rezistă 3 zile lejer, poate chiar 4. Dacă vrei să le mănânci reci, sunt bune și ca atare, dar de regulă le încălzesc în tigaie cu o lingură de apă, foc mic, să nu se prindă sosul. În congelator, le pun separat chiftelele de sos și le amestec după dezghețare. Nu-și pierd gustul, doar să le lași să se dezghețe lent. La reîncălzire, adaug uneori un strop de bulion sau apă, că sosul se mai îngroașă la frigider.
Asta e tot, cred. Dacă mai încurc ceva sau schimb vreo fază, mă prind repede și ajustez după poftă. Fiecare cu tabieturile lui la chiftele, știu, dar la mine așa merg cel mai bine.