Guguluf de post cu gem de prune si nuca

Am pățit de câteva ori să uit guguluful de post în cuptor fix când mă luau copiii la întrebări sau suna cineva la ușă. Prima dată l-am scos cam prea rumen, dar spre surprinderea mea n-a ieșit rău, doar mai crocant pe margini – și am descoperit că mie chiar așa îmi place. Am tot încercat rețeta asta, cu mici variații, ba cu gem de mere, ba cu ce aveam la îndemână, dar cel mai fain tot cu gem de prune iese. Gemul să fie ușor acrișor, nu foarte dulce, că altfel iese o bombă. Odată am pus gem prea dens și mi-a ieșit un guguluf, zic eu, de tăiat cu cuțitul; a fost ok, dar nu ce-mi doream. De-asta acum am grijă să aleg gemul cum trebuie. Faina iară contează, dacă pui prea mult iese prea uscat. Eu zic că trebuie să arate ca o cremă groasă, care curge încet de pe lingură, nu ca la chec. Și să nu zic de praful de copt – nu-l uit niciodată, că mi s-a întâmplat o dată să-l pun prea târziu și n-a mai crescut bine deloc. Eh, se întâmplă.

Info rapide:
La mine, tot procesul durează cam o oră și un sfert, cu tot cu copt și cu răcit. Timp efectiv de muncă, vreo 15-20 de minute, cât să amesteci tot și să speli pe urmă două castroane. Iese un guguluf măricel, să zic pentru 8 persoane fără exagerare, sau mai mulți dacă e desert de „gustat” după masă. Dificultatea, din ce am tot experimentat, e chiar lejeră – trebuie doar să ai puțină răbdare cu amestecatul și cufundația la cuptor.

De ce fac mereu rețeta asta?
Nu că ar fi vreo minune de sofisticare, dar pur și simplu salvează situația când n-am ouă sau chef de chestii complicate. Se face cu ce ai prin dulap, iar combinația cu gemul ăsta de prune acrișor și nuci groase e ceva ce nu mă satur niciodată să mănânc. Mi se pare că merge și la mic dejun, și la desert, și la pachețel. E genul de prăjitură pe care o poți lua și la drum, nu se fărâmițează urât. Plus că e de post, dar nu simți nicio lipsă. Odată mi-au zis copiii că preferă varianta asta fără lapte și ouă, parcă e mai pufoasă. Și așa s-a făcut rețeta casei, mai ales când vreau să scap de gemurile din cămară.

Ingrediente (cu rolul lor explicat, așa cum m-am prins eu după câteva încercări):
- 750 g gem de prune, de preferat ușor acrișor – asta ține tot gustul, adaugă umiditate și dulceață. Dacă folosești ceva prea dulce, iese înecăcios.
- 150 ml ulei (eu pun de floarea-soarelui, merge și de rapiță) – pentru frăgezime, nu sări peste el că iese uscat.
- 150 ml apă minerală – ajută la „bule”, la textură pufoasă. Am pus și apă plată, dar nu crește la fel.
- 4 linguri de zahăr (aprox. 100 g, dar variază după cât de dulce e gemul tău) – doar cât să completeze gustul, nu exagera, mai bine mai pui după.
- 1 vârf de linguriță sare – pare puțin, dar fără sare e fad.
- 150 g nucă (eu o strivesc la mână, să fie și bucăți mari) – dă textură, crocant, nu o pisa prea tare.
- 300 g făină (de obicei pun tip 650 sau 000, depinde ce am) – asta leagă tot, dar nu te arunca cu totul deodată.
- 1/2 plic praf de copt (cam 5-6 g) – musai pentru creștere, uneori pun cu vârf dacă gemul e dens.
- Esență de rom după gust (cam o linguriță) – schimbă aroma, poți pune și vanilie dacă nu ai chef de rom.

Pași de preparare (așa cum îi fac eu, cu observații):
1. Încep mereu cu un bol încăpător. Pun zahărul cu uleiul și sarea și le amestec zdravăn. Am încercat și cu mixerul, dar merge și cu telul dacă zahărul e mai fin sau l-ai trecut un pic prin râșniță. Dacă e zahăr mare, poate nu se dizolvă tot, dar nu-i o tragedie.
2. Torn apa minerală și pun esența de rom. Nu sta mult pe gânduri, după apă pun direct praful de copt. Se face un pic de spumă, e normal, nu te speria. Ideea e să folosești apa minerală proaspăt desfăcută, nu din sticlă lăsată de ieri, că altfel nu-și mai face efectul.
3. Adaug gemul de prune. Îl pun cu lingura și amestec ușor. Uneori e mai gros, alteori curge mai ușor, depinde de lot și de marca gemului. Nu freca ca nebunul, nu vrei să-l faci supă, doar să se amestece omogen.
4. Pun nucile – nu le mărunțesc prea tare, să se simtă bucăți. Dacă le pui prea mărunte, parcă nu mai ai nicio surpriză la mestecat. Am încercat și cu migdale și alune, dar tot cu nucă e mai „ca la noi”.
5. Acum încep să adaug făina, dar cu răbdare – câte 2-3 linguri, amestec ușor cu spatula. E important să nu te oprești din amestecat până nu vezi că e totul incorporat. În funcție de cât de gros e gemul, poate nu-ți trebuie toată făina sau poate mai pui un pic. Mie mi se pare corectă consistența când trag lingura și compoziția curge greu, nu repede. Dacă e prea lichid, mai pui un praf de făină. Dacă iese beton, adaug o lingură de apă minerală.
6. Ung forma de guguluf (a mea are 21 cm diametru) cu puțin ulei, să nu se lipească. Am încercat și cu unt de cocos, e ok, dar cu ulei simplu nu dă greș. Dacă ai chef, poți pune hârtie de copt decupată, dar parcă nu-i la fel de bine, zic eu.
7. Torn compoziția, nivelez cu o lingură. Nu insista prea mult, doar cât să nu stea cocoșată. Încălzește cuptorul la 180 grade (clasic, sus-jos), nu ventilație. Dacă ai cuptor din ăla care arde mai tare pe spate, rotește forma la jumătatea timpului, dacă nu te deranjează o parte mai bronzată.
8. Coc cam 45 de minute. Testez cu scobitoarea – să iasă curată, dar să nu lași prea mult, că se usucă și nu mai ai ce salva. Dacă ți se pare că se rumenește prea repede deasupra, pune o hârtie de copt peste, să nu se ardă.
9. Las în formă 10-15 minute, că dacă îl scot prea repede risc să se rupă, mai ales dacă e gemul mai fluid. Apoi răstorn pe un platou, îl mai las la răcorit și, dacă am chef, pudrez cu zahăr.
10. Gata, se poate tăia când e călduț sau rece. Îți spun, dacă ai răbdare până la a doua zi, parcă se așază aromele mai bine. Dar rareori apucă.

Sfaturi, variații și idei de servire

Sfaturi:
Dacă folosești gem foarte dulce, redu zahărul sau nu pune deloc. Dacă e prea moale compoziția, nu te panica, adaugă făină câte puțin. Nu pune niciodată toată făina odată, chiar dacă te grăbești – se face cocoloașe. La nuci, e important să nu fie râncede sau vechi, strică tot gustul, am pățit-o. Dacă nu ai formă de guguluf, poți să folosești o tavă de chec sau chiar de cozonac, doar ajustezi puțin timpul.

Înlocuiri:
Pentru varianta fără gluten, poți încerca cu mix de făină fără gluten, dar s-ar putea să trebuiască mai multă făină sau să pui și un praf de gumă xantan, altfel iese prea fărâmicioasă. Dacă nu vrei ulei, merge unt de cocos sau chiar margarină vegetală topită, dar schimbă un pic gustul. În loc de nucă poți pune migdale, alune sau chiar semințe de floarea-soarelui. Gemul – am făcut și cu gem de caise, mere, piersici – dar cu prune are acel acrișor fain.

Variații:
Am pus uneori stafide înmuiate în rom, iese grozav dacă vrei ceva mai aromat. Poți adăuga puțină scorțișoară sau coajă de lămâie pentru aromă diferită. Dacă ai copii care nu suportă nucile, le poți lăsa deoparte, și tot se face bine. Cu un strat subțire de gem pe deasupra, după ce s-a răcit, pare și mai apetisant.

Idei de servire:
Mie îmi place să-l servesc simplu la cafea sau lângă un ceai negru. Merge și cu puțină cremă de vanilie sau chiar cu un sos de fructe, dacă ai chef de mofturi. Poate fi și desert la o masă de post mai sofisticată, sau pachețel la drum, că nu se lipește și nu se sparge ușor. Dacă vrei ceva cu adevărat festiv, poți să presari nucă prăjită deasupra sau să-l glazurezi cu ciocolată neagră topită, dar asta deja e altă poveste.

Întrebări frecvente

1. Pot folosi orice fel de gem?
Nu chiar. Eu am încercat și cu gemuri mai groase, și cu unele de la magazin care sunt foarte dulci. Cea mai bună combinație e gem de prune ușor acrișor, nu prea dens. Dacă pui gem foarte tare, s-ar putea să trebuiască mai multă apă sau apă minerală, altfel iese compoziția prea uscată. Cu gem de căpșuni sau de caise iese alt gust, mai dulce, dar nu la fel de echilibrat.

2. Cum știu când e gata guguluful?
Cel mai sigur test e cu scobitoarea. Trebuie să iasă curată, dar nu complet uscată, altfel se usucă și prăjitura. Se mai poate verifica și prin atingere – dacă apeși ușor și revine la formă, e gata. Dacă nu e sigur, lasă încă cinci minute și vezi iar.

3. Cu ce pot înlocui nuca dacă am alergii?
Poți să folosești migdale, alune sau să sari peste nuci complet. Am făcut și doar cu semințe de dovleac sau floarea-soarelui, pentru crocant, sau pur și simplu fără nimic.

4. Pot folosi alt tip de făină?
Da, se poate. Făina tip 000 sau 650 merge cel mai bine, dar am încercat și cu făină integrală – iese mai dens, trebuie să ajustezi cu mai multă apă minerală și eventual să scazi puțin cantitatea, altfel e prea compact. Pentru fără gluten, mixurile speciale funcționează, dar mai adaugă o lingură de făină dacă vezi că e prea moale.

5. Guguluful e vegan?
Da, e vegan complet – nu are ouă, lapte, unt. Singura grijă să nu pui esențe sau margarină care ar putea conține derivate animale (se mai găsește la unele produse ieftine).

6. Ce fac dacă mi se lipește de formă?
Poate fi de la formă prost unsă sau prea puțină grăsime. Nu uita să ungi bine și, dacă totuși se lipește, lasă la răcit mai mult și încearcă să desprinzi marginile cu un cuțit subțire.

Valori nutriționale (pe estimare personală, la o felie generoasă din 10 bucăți)
Guguluful ăsta nu-i de dietă, dar nici nu e bombă calorică. Are vreo 220-250 kcal pe felie, cam 35-40 g carbohidrați, 7-8 g grăsime (mai ales de la nucă și ulei) și 3-4 g proteină. E bogat în fibre dacă folosești făină mai integrală. Zahărul nu e imens, mai ales dacă nu pui mult și folosești gem acrișor. E ok pentru post și merge și la copii, nu e greu la stomac. Dacă vrei și mai light, redu uleiul la 120 ml și pune puțin piure de mere în plus, iese mai „fit”. Nu conține colesterol, nu are grăsimi animale, deci bun și pentru diete vegetale.

Cum se păstrează și reîncălzește

Ținut la temperatura camerei, acoperit cu o folie sau într-o cutie de prăjituri, rezistă bine 3 zile, nu se întărește repede. Dacă îl bagi la frigider, se mai usucă, dar poți să-l lași la temperatura camerei jumătate de oră și revine aproape la normal. Pentru cine vrea să-l păstreze mai mult, se poate congela feliat, în pungi cu fermoar – la dezgheț nu-și pierde textura, doar lasă-l să ajungă la temperatura camerei. Dacă vrei să-l faci cald la mic dejun, bagi feliile 10-15 secunde la microunde, sau chiar 2-3 minute în cuptor pe hârtie de copt, iese ca proaspăt, doar să nu-l usuci prea tare. Eu îl păstrez de obicei sub un prosop gros, pe masă – nu apucă să se usuce la noi, se termină cât ai zice „guguluf”.