Am pățit prima oară o fază clasică cu prăjitura asta: am vrut să impresionez niște amici, așa că m-am apucat s-o fac, zicându-mi că n-are ce să fie așa complicat. Până la urmă, ingrediente puține, nu-ți bați capul cu ouă, cu mixer, cu nimic pretențios. Ce să vezi, în loc să-mi iasă pufos, mi-a ieșit o chestie ciudată, parcă ar fi fost noroi cu nucă, de nu putea nimeni s-o mănânce, dar tot s-a terminat – să zic mersi că am prieteni buni și s-au jertfit. Între timp am mai încercat-o de vreo zece ori, din lene sau nevoie, și am ajuns la niște variante de care chiar nu mă mai rușinez. Acum o fac așa, din reflex, și nu mă agit dacă n-am exact toate ingredientele la gramaj.
Din experiență: durează vreo 10 minute să amesteci tot și să bagi la cuptor, iar la copt cam 25-30 de minute, depinde de cuptorul fiecăruia. Deci cu tot cu răcire, stai o oră și ceva până ai o tavă de prăjitură gata. Din ce pun eu iese o tavă cam de 25x35 cm, deci vreo 16 bucăți zdravene, poate 20 dacă le tai mai mici (eu n-am răbdare să le fac toate egale). Nu e nimic complicat la ea, oricine reușește dacă respectă pașii.
O fac destul de des, sincer, pentru că nu-mi trebuie cine știe ce chef. E genul ăla de prăjitură pe care o pot arunca în cuptor când mi-e poftă de ceva dulce, dar n-am chef să merg la magazin sau să spăl tone de vase. Plus că se potrivește la orice – ai musafiri, o duci la serviciu, ți-e poftă noaptea… merge și cu ceai, și cu cafea, și chiar lângă un pahar de vin, dacă n-ai biscuiți. Și mai ales dacă ții post sau ai prieteni vegani, asta e prăjitura la care mă opresc de fiecare dată.
Să-ți zic ce pun de obicei:
14 linguri zahăr – îl pun ca să aibă gust, altfel e prea “corectă” prăjitura. Se poate scădea dacă nu vrei prea dulce.
12 linguri ulei (eu folosesc floarea-soarelui, că n-are gust, dar merge și cu ulei de rapiță sau măsline light dacă nu ai altceva; rolul lui e să nu iasă prăjitura uscată, dă și un pic de frăgezime).
12 linguri sifon (adică apă minerală carbogazoasă, nu se pune apă plată, și nu sucuri dulci! Sifonul umflă, face blatul mai aerat).
16 linguri făină (simplă, albă; e baza, o face să stea la un loc, dacă pui prea multă, iese ca piatra).
1 plic praf de copt (10 g, să se umfle frumos, nu încerca să pui bicarbonat, iese cu gust de săpun dacă nu-l stingi corect).
1 cană nucă măcinată (cam 100 g, sincer nu stau să cântăresc, pun cât încape într-o cană clasică; dă aromă și textură – fără nucă nu prea are farmec).
Fac așa:
1. Într-un bol mai mare, torn sifonul peste zahăr. Amestec bine cu o lingură de lemn sau tel, doar cât să se topească puțin zahărul (nu se dizolvă tot, nu-i nimic).
2. Adaug uleiul, amestec din nou. Vezi să nu fie bolul prea mic, altfel sari pe masă (am pățit!).
3. Apoi pun nuca măcinată. Câteodată folosesc și nucă tăiată grosier, să mai prind câte o bucată crocantă. Dacă ai chef, prăjește-o un pic la tigaie înainte, iese cu totul altă poveste la aromă.
4. Separat, într-un bol mai mic, amestec făina cu praful de copt, apoi o adaug treptat peste amestecul lichid, amestecând încet. Eu n-o pun toată deodată, ca să nu rămână cocoloașe.
5. La final, văd cum e compoziția. Dacă pare prea groasă (adică aproape stă pe lingură, ca la chec), pun încă vreo 2 linguri de sifon. Trebuie să curgă lent, nu să fie ca supa, dar nici să nu se întindă deloc.
6. Ung tava cu ulei, tapetez cu făină, ca să nu se lipească (am încercat și cu hârtie de copt – merge și așa, mai ales dacă te enervezi cu curățenia după).
7. Torn aluatul în tavă, îl nivelez cu spatula sau cu dosul lingurii. Îl bag direct în cuptorul preîncălzit, la 180°C. La mine după 25 de minute e gata, dar uneori mai las 5 minute dacă pare umedă în mijloc. Testez cu scobitoarea: dacă iese curată, e bună, dacă nu, mai aștept un pic.
8. O scot și o las să se răcorească în tavă. Dacă mă grăbesc, o scot pe un grătar, să nu se înmoaie la bază. Când e rece, pudrez cu zahăr pudră (eu pun și un pic de scorțișoară deasupra, îi dă ceva în plus).
9. Tai cât de cât pătrate – de obicei, primul colț îl ciufulesc la gustat, să văd dacă a ieșit. Restul le aranjez frumos, deși la mine tot rămâne câte o bucată ciudată.
Sfaturi, variații, idei de servire
Sfaturi utile
Nu încerca să înlocuiești sifonul cu apă simplă, nu iese la fel, prăjitura devine densă. Dacă ai doar apă minerală, merge și aia.
La nucă, dacă o macini prea fin, prăjitura devine un pic gumoasă. Mai bine să rămână puțin “bumpy”.
Dacă ai cuptor pe gaz mai capricios, mută prăjitura spre final pe grătarul de sus sau acoperă cu hârtie de copt, să nu se ardă la bază.
Făina trebuie pusă treptat – dacă pui toată odată, nu reușești să amesteci bine și rămâne cu cocoloașe.
Când întinzi aluatul, nu-l brusca prea tare, că nu vrei să pierzi “bulele” de la sifon.
Înlocuiri și adaptări
Dacă ai intoleranță la gluten, poți folosi făină fără gluten – una de mix universal merge ok, dar ai grijă că uneori trebuie mai mult lichid (vezi textura).
Zahărul poți să-l schimbi cu zahăr de cocos sau cu îndulcitor, dacă vrei să fie mai dietetic, dar nu te aștepta să aibă aceeași consistență (ies uneori mai seci).
În loc de nucă poți să pui migdale măcinate, alune sau chiar semințe (floarea-soarelui, dacă vrei varianta “ieftină”).
Dacă nu ții post, poți adăuga un pic de esență de rom sau vanilie, sau să pui stafide (nu-mi plac mie, dar unii nu concep fără).
Variații
Poți să presari deasupra înainte de copt niște nucă tăiată mare, ca să iasă și mai crocantă partea de sus.
Dacă e sezon, amestecă în aluat coajă de portocală sau lămâie (aromă faină).
Un praf de scorțișoară sau cuișoare măcinate merge grozav toamna.
La nevoie, am pus și câte o lingură de cacao în compoziție, să fie blatul mai “ciocolătos”.
Dacă vrei alt gust, încearcă cu miez de dovleac ras (bine stors de apă), dar nu mai mult de 1/2 cană.
Idei de servire
Merge caldă, cu puțin gem de prune sau de caise pe deasupra.
Rece, cu o cafea tare sau ceai negru, merge de minune.
Pentru cine e fancy, pune și o lingură de înghețată vegană lângă, sau, dacă nu ții post, frișcă.
Dacă ai resturi, le poți transforma în “tiramisu de post” cu sirop de cafea și puțină cremă de cocos.
Întrebări frecvente
1. Nu am sifon sau apă minerală, pot face cu apă plată?
Se poate, dar prăjitura va ieși mai densă, nu la fel de aerată. Sfatul meu e să mergi măcar până la magazin să cumperi o apă minerală la sticlă mică, că face diferență la textură.
2. De ce mi se lasă prăjitura după ce o scot din cuptor?
Poate ai pus prea mult lichid sau nu era destul de coaptă la mijloc. Întotdeauna fă testul cu scobitoarea. Dacă rămâne aluat pe ea, mai lasă prăjitura în cuptor câteva minute. Un alt motiv poate fi praful de copt vechi sau pus prea puțin.
3. Se poate face fără nucă?
Se poate, dar îi lipsește gustul. Poți să compensezi cu semințe de floarea-soarelui, migdale, sau chiar puțină fulgi de cocos, dar textura nu va fi la fel de gustoasă.
4. Pot reduce zahărul?
Da, până la 10 linguri fără probleme, însă dacă pui mult mai puțin, o să ai o prăjitură cam “corectă” la gust. Dacă vrei să o faci dietetică, pune un îndulcitor care rezistă la copt.
5. Ce fac dacă mi se pare prea lichidă compoziția?
Adaugă 1-2 linguri de făină, amestecă încet și vezi cum arată. Consistența bună e să curgă “gros”, să nu fie ca aluatul de clătite, dar nici ca plastilina.
6. Pot folosi făină integrală?
Da, dar nu toată. Cel mai bine e jumătate albă, jumătate integrală, altfel prăjitura va fi mai grea și se va usca mai repede.
Valori nutriționale (aproximative)
Pentru o bucată medie (cam 1/16 din tavă), ai undeva la 180-200 calorii, depinde de câtă nucă și ulei pui. Grăsimile vin în principal din ulei și din nucă, iar zahărul e prezent cam din belșug, recunosc, dar se poate reduce. Carbohidrați – destul de mulți, e totuși desert cu făină și zahăr. Proteina vine un pic din nucă, dar nu e o sursă serioasă. Nu e desert “light”, dar are avantajul că nu conține lapte, ouă sau unt, deci dacă ai alergii sau ții post, e o opțiune ok și sățioasă. Nu e de mâncat zilnic la kilogram, dar merge o bucată fără mustrări prea mari de conștiință, mai ales dacă reduci zahărul și pui mai multe semințe în loc de nucă.
Cum se păstrează și reîncălzește
În general, dacă o tai și o lași într-o cutie închisă (de plastic, cu capac), ține lejer 3 zile la temperatura camerei, poate chiar mai mult dacă nu e foarte cald în casă. Dacă o bagi la frigider, se întărește, dar nu se strică – și rezistă aproape o săptămână. Ca să o mănânci caldă, o poți pune 30 de secunde la microunde sau câteva minute în cuptor (încălzit la 100-120°C), acoperită cu folie de aluminiu să nu se usuce. Încălzită, devine iar fragedă și merge excelent cu gem sau sosuri dulci. Dacă vezi că s-a uscat prea tare, stropește fiecare bucată cu puțină apă sau cu un strop de suc de portocală înainte de reîncălzire, să-și revină la viață. Am testat toate variantele, așa că la nevoie merge chiar și congelată (în pungi individuale), apoi dezghețată la temperatura camerei. Nici nu-ți dai seama că a stat la gheață, jur.
Din experiență: durează vreo 10 minute să amesteci tot și să bagi la cuptor, iar la copt cam 25-30 de minute, depinde de cuptorul fiecăruia. Deci cu tot cu răcire, stai o oră și ceva până ai o tavă de prăjitură gata. Din ce pun eu iese o tavă cam de 25x35 cm, deci vreo 16 bucăți zdravene, poate 20 dacă le tai mai mici (eu n-am răbdare să le fac toate egale). Nu e nimic complicat la ea, oricine reușește dacă respectă pașii.
O fac destul de des, sincer, pentru că nu-mi trebuie cine știe ce chef. E genul ăla de prăjitură pe care o pot arunca în cuptor când mi-e poftă de ceva dulce, dar n-am chef să merg la magazin sau să spăl tone de vase. Plus că se potrivește la orice – ai musafiri, o duci la serviciu, ți-e poftă noaptea… merge și cu ceai, și cu cafea, și chiar lângă un pahar de vin, dacă n-ai biscuiți. Și mai ales dacă ții post sau ai prieteni vegani, asta e prăjitura la care mă opresc de fiecare dată.
Să-ți zic ce pun de obicei:
14 linguri zahăr – îl pun ca să aibă gust, altfel e prea “corectă” prăjitura. Se poate scădea dacă nu vrei prea dulce.
12 linguri ulei (eu folosesc floarea-soarelui, că n-are gust, dar merge și cu ulei de rapiță sau măsline light dacă nu ai altceva; rolul lui e să nu iasă prăjitura uscată, dă și un pic de frăgezime).
12 linguri sifon (adică apă minerală carbogazoasă, nu se pune apă plată, și nu sucuri dulci! Sifonul umflă, face blatul mai aerat).
16 linguri făină (simplă, albă; e baza, o face să stea la un loc, dacă pui prea multă, iese ca piatra).
1 plic praf de copt (10 g, să se umfle frumos, nu încerca să pui bicarbonat, iese cu gust de săpun dacă nu-l stingi corect).
1 cană nucă măcinată (cam 100 g, sincer nu stau să cântăresc, pun cât încape într-o cană clasică; dă aromă și textură – fără nucă nu prea are farmec).
Fac așa:
1. Într-un bol mai mare, torn sifonul peste zahăr. Amestec bine cu o lingură de lemn sau tel, doar cât să se topească puțin zahărul (nu se dizolvă tot, nu-i nimic).
2. Adaug uleiul, amestec din nou. Vezi să nu fie bolul prea mic, altfel sari pe masă (am pățit!).
3. Apoi pun nuca măcinată. Câteodată folosesc și nucă tăiată grosier, să mai prind câte o bucată crocantă. Dacă ai chef, prăjește-o un pic la tigaie înainte, iese cu totul altă poveste la aromă.
4. Separat, într-un bol mai mic, amestec făina cu praful de copt, apoi o adaug treptat peste amestecul lichid, amestecând încet. Eu n-o pun toată deodată, ca să nu rămână cocoloașe.
5. La final, văd cum e compoziția. Dacă pare prea groasă (adică aproape stă pe lingură, ca la chec), pun încă vreo 2 linguri de sifon. Trebuie să curgă lent, nu să fie ca supa, dar nici să nu se întindă deloc.
6. Ung tava cu ulei, tapetez cu făină, ca să nu se lipească (am încercat și cu hârtie de copt – merge și așa, mai ales dacă te enervezi cu curățenia după).
7. Torn aluatul în tavă, îl nivelez cu spatula sau cu dosul lingurii. Îl bag direct în cuptorul preîncălzit, la 180°C. La mine după 25 de minute e gata, dar uneori mai las 5 minute dacă pare umedă în mijloc. Testez cu scobitoarea: dacă iese curată, e bună, dacă nu, mai aștept un pic.
8. O scot și o las să se răcorească în tavă. Dacă mă grăbesc, o scot pe un grătar, să nu se înmoaie la bază. Când e rece, pudrez cu zahăr pudră (eu pun și un pic de scorțișoară deasupra, îi dă ceva în plus).
9. Tai cât de cât pătrate – de obicei, primul colț îl ciufulesc la gustat, să văd dacă a ieșit. Restul le aranjez frumos, deși la mine tot rămâne câte o bucată ciudată.
Sfaturi, variații, idei de servire
Sfaturi utile
Nu încerca să înlocuiești sifonul cu apă simplă, nu iese la fel, prăjitura devine densă. Dacă ai doar apă minerală, merge și aia.
La nucă, dacă o macini prea fin, prăjitura devine un pic gumoasă. Mai bine să rămână puțin “bumpy”.
Dacă ai cuptor pe gaz mai capricios, mută prăjitura spre final pe grătarul de sus sau acoperă cu hârtie de copt, să nu se ardă la bază.
Făina trebuie pusă treptat – dacă pui toată odată, nu reușești să amesteci bine și rămâne cu cocoloașe.
Când întinzi aluatul, nu-l brusca prea tare, că nu vrei să pierzi “bulele” de la sifon.
Înlocuiri și adaptări
Dacă ai intoleranță la gluten, poți folosi făină fără gluten – una de mix universal merge ok, dar ai grijă că uneori trebuie mai mult lichid (vezi textura).
Zahărul poți să-l schimbi cu zahăr de cocos sau cu îndulcitor, dacă vrei să fie mai dietetic, dar nu te aștepta să aibă aceeași consistență (ies uneori mai seci).
În loc de nucă poți să pui migdale măcinate, alune sau chiar semințe (floarea-soarelui, dacă vrei varianta “ieftină”).
Dacă nu ții post, poți adăuga un pic de esență de rom sau vanilie, sau să pui stafide (nu-mi plac mie, dar unii nu concep fără).
Variații
Poți să presari deasupra înainte de copt niște nucă tăiată mare, ca să iasă și mai crocantă partea de sus.
Dacă e sezon, amestecă în aluat coajă de portocală sau lămâie (aromă faină).
Un praf de scorțișoară sau cuișoare măcinate merge grozav toamna.
La nevoie, am pus și câte o lingură de cacao în compoziție, să fie blatul mai “ciocolătos”.
Dacă vrei alt gust, încearcă cu miez de dovleac ras (bine stors de apă), dar nu mai mult de 1/2 cană.
Idei de servire
Merge caldă, cu puțin gem de prune sau de caise pe deasupra.
Rece, cu o cafea tare sau ceai negru, merge de minune.
Pentru cine e fancy, pune și o lingură de înghețată vegană lângă, sau, dacă nu ții post, frișcă.
Dacă ai resturi, le poți transforma în “tiramisu de post” cu sirop de cafea și puțină cremă de cocos.
Întrebări frecvente
1. Nu am sifon sau apă minerală, pot face cu apă plată?
Se poate, dar prăjitura va ieși mai densă, nu la fel de aerată. Sfatul meu e să mergi măcar până la magazin să cumperi o apă minerală la sticlă mică, că face diferență la textură.
2. De ce mi se lasă prăjitura după ce o scot din cuptor?
Poate ai pus prea mult lichid sau nu era destul de coaptă la mijloc. Întotdeauna fă testul cu scobitoarea. Dacă rămâne aluat pe ea, mai lasă prăjitura în cuptor câteva minute. Un alt motiv poate fi praful de copt vechi sau pus prea puțin.
3. Se poate face fără nucă?
Se poate, dar îi lipsește gustul. Poți să compensezi cu semințe de floarea-soarelui, migdale, sau chiar puțină fulgi de cocos, dar textura nu va fi la fel de gustoasă.
4. Pot reduce zahărul?
Da, până la 10 linguri fără probleme, însă dacă pui mult mai puțin, o să ai o prăjitură cam “corectă” la gust. Dacă vrei să o faci dietetică, pune un îndulcitor care rezistă la copt.
5. Ce fac dacă mi se pare prea lichidă compoziția?
Adaugă 1-2 linguri de făină, amestecă încet și vezi cum arată. Consistența bună e să curgă “gros”, să nu fie ca aluatul de clătite, dar nici ca plastilina.
6. Pot folosi făină integrală?
Da, dar nu toată. Cel mai bine e jumătate albă, jumătate integrală, altfel prăjitura va fi mai grea și se va usca mai repede.
Valori nutriționale (aproximative)
Pentru o bucată medie (cam 1/16 din tavă), ai undeva la 180-200 calorii, depinde de câtă nucă și ulei pui. Grăsimile vin în principal din ulei și din nucă, iar zahărul e prezent cam din belșug, recunosc, dar se poate reduce. Carbohidrați – destul de mulți, e totuși desert cu făină și zahăr. Proteina vine un pic din nucă, dar nu e o sursă serioasă. Nu e desert “light”, dar are avantajul că nu conține lapte, ouă sau unt, deci dacă ai alergii sau ții post, e o opțiune ok și sățioasă. Nu e de mâncat zilnic la kilogram, dar merge o bucată fără mustrări prea mari de conștiință, mai ales dacă reduci zahărul și pui mai multe semințe în loc de nucă.
Cum se păstrează și reîncălzește
În general, dacă o tai și o lași într-o cutie închisă (de plastic, cu capac), ține lejer 3 zile la temperatura camerei, poate chiar mai mult dacă nu e foarte cald în casă. Dacă o bagi la frigider, se întărește, dar nu se strică – și rezistă aproape o săptămână. Ca să o mănânci caldă, o poți pune 30 de secunde la microunde sau câteva minute în cuptor (încălzit la 100-120°C), acoperită cu folie de aluminiu să nu se usuce. Încălzită, devine iar fragedă și merge excelent cu gem sau sosuri dulci. Dacă vezi că s-a uscat prea tare, stropește fiecare bucată cu puțină apă sau cu un strop de suc de portocală înainte de reîncălzire, să-și revină la viață. Am testat toate variantele, așa că la nevoie merge chiar și congelată (în pungi individuale), apoi dezghețată la temperatura camerei. Nici nu-ți dai seama că a stat la gheață, jur.